Despre FlowSaga

De ce am creat FlowSaga

Prima dată când am folosit extensia Flow a altcuiva, m-am holbat la ea zece minute întregi. N-am înțeles-o. Nu pentru că era urâtă. Pur și simplu nu-mi dădeam seama ce face — nu recunoșteam numele butoanelor, ordinea n-avea sens, iar când apăsam ceva, nu știam ce se întâmplase.

Am strâns din dinți și am parcurs-o o dată până la capăt. Nicio problemă nu s-a rezolvat. Știam ce vreau. Imaginea era exact în capul meu. Doar că nu reușeam s-o scot afară.

Stăteam în fața acelui ecran, iar frustrarea îmi creștea în piept. Nu furie pe unealtă — furie pe mine însumi. Am început sperând că o unealtă mă va face mai bun la asta. Am terminat simțindu-mă prost.

Mai târziu, am înțeles ceva. Nu era vina mea.

Înainte să poți deveni bun la ceva, ai o ușă în față. Trebuie să o poți citi și să vrei să o folosești înainte să înceapă orice exercițiu.

Dacă ușa e pusă prea sus, nu contează cât de talentat ești. Rămâi afară. Engleza mea e slabă. Extensia aceea era doar în engleză, care nu e limba mea, iar interfața era complicată; n-o puteam citi. Așa că am hotărât să-mi fac propria extensie. Una pe care s-o pot citi eu, și s-o poți citi și tu. Am creat FlowSaga din cauza acelei zile.

De unde vine numele: Saga, zeița poveștilor

În mitologia nordică există un loc numit Sökkvabekkr — «pârâul scufundat». Valuri reci curg prin el și nu se opresc niciodată. Odin merge acolo în fiecare zi.

O femeie îl așteaptă. Două cupe de aur. Beau. Stau de vorbă. În fiecare zi, fără să lipsească nici măcar o dată. Ce a spus ea? Nimeni n-a scris.

Mult mai târziu, cineva a scris zeii nordici într-o carte. Acolo există o listă de zeițe — șaisprezece. Prima e soția lui Odin. A doua e ea: Sága. Cartea a păstrat despre ea o singură propoziție: locuiește la Sökkvabekkr, iar acela e un loc mare.

Cercetătorii încă dezbat ce înseamnă numele ei. O parte spune a vedea. Cealaltă spune poveste. Vorbea în fiecare zi. Nicio propoziție de-a ei n-a supraviețuit.

O idee care n-a fost niciodată realizată, niciodată scrisă, e ca și cum n-ar fi existat niciodată.

Saga înseamnă «poveste» în norrena veche. Flow e Google Flow, unde îți faci videoclipurile, și pârâul unde locuiește Saga. Semnul nostru e o corabie lungă ca în mituri: ridică pânza, iar vântul e de partea ta; când nu ai nevoie de ea, se pliază în buzunar ca o bucată de pânză. S-ul de pe velă e Saga.

O sută treisprezece viței

E ora trei după-amiaza, dar beznă. Asta e Islanda de acum o mie de ani. Niciun rege. Niciun palat. Niciun oraș. Doar focul și oamenii din jurul lui. Cineva începe să povestească: o dușmănie între neamuri, un proces, o crimă.

În acel secol, o poveste spusă o dată se pierdea. Spune-o din nou iarna următoare și detaliile alunecă; după o generație, povestitorul moare, iar povestea e îngropată odată cu el.

Islandezii n-au acceptat asta. Au hotărât s-o scrie. Dar hârtie nu exista. A scrie însemna a sacrifica un vițel: să-i jupoi pielea, s-o razi până devine subțire și s-o usuci. O piele, îndoită la mijloc, dădea doar două foi. Cel mai mare manuscris al Islandei medievale este Flateyjarbók: două sute douăzeci și cinci de foi — o sută treisprezece viței.

Iar pe insula asta, o vacă de lapte nu e bogăție. Ea hotărăște dacă ai tăi copii trec iarna. În alte părți ale Europei, în acele secole, o asemenea scriere scumpă era cheltuită pe latină: Biblii, sfinți și cronici regale. Islandezii au cheltuit-o pe propriile cuvinte, pe propriii oameni, pe propriile povești.

Nu doar ca povestea să existe. Ca să trăiască cu adevărat.

Nu loviți

Secolul al treisprezecelea. Un islandez pe nume Snorri Sturluson observă ceva înspăimântător: tinerii poeți nu mai pot citi poemele vechi. O artă transmisă din generație în generație vreme de secole e pe cale să se frângă în mâinile generației lui.

Ar fi putut doar să ofteze. Cei mai mulți asta fac. N-a făcut-o. S-a așezat și a scris o carte. Nu poezie. Un ghid: ce înseamnă acest cuvânt, de unde vine această imagine, cum se folosește. Pentru cei care încă voiau să scrie, dar nu puteau citi.

Ce a construit el a fost o ușă. Și a coborât-o.

Anul 1241. Douăzeci și trei septembrie. Noapte. Niște oameni dau buzna în casa lui. Ultimele lui cuvinte, doar trei: Eigi skal höggva. Nu loviți.

Nu supraviețuiește. Cartea supraviețuiește. Aproape tot ce știe lumea despre mitologia nordică vine din acea carte. Și lista zeițelor. Și acel singur rând despre Saga.

Ce face FlowSaga

Acum e rândul tău. A face o poveste nu mai costă un vițel. Tastează câteva rânduri și apare o imagine în mișcare.

Dar partea grea n-a fost niciodată tastatul. Partea grea e să ai o idee bună și să nu găsești cum s-o limpezești sau cum să faci pasul următor. Iar când în sfârșit ai făcut videoclipurile, deschizi folderul «Descărcări» și numele fișierelor sunt un haos de neînțeles — nu-ți dai seama care e care.

FlowSaga coboară ușa, apoi face singur munca de legare.

Cea mai înaltă ușă e limba. Nu o interfață complicată. Unealta pur și simplu nu are cuvintele tale. FlowSaga vorbește 91 de limbi ale interfeței. Acum o mie de ani, Europa păstra scrisul pentru latină; islandezii au folosit cuvintele pe care le vorbeau cu adevărat ca să-și scrie poveștile. Noi suntem de partea islandezilor.

A doua ușă e timpul. Treizeci de secunde, asta e măsura pe care o țin: o deschizi și în treizeci de secunde trebuie să știi cum să începi. Apoi zeci de idei deodată se fac una câte una, fiecare salvată ordonat în folderul ales de tine, cu titlul pe care i l-ai dat. Folderul acela devine încet propria ta carte.